Procrastinez, deci exist

Pentru a depăși procrastinarea este nevoie practic să îți întorci lumea cu susul în jos, mai exact viziunea ta despre viață și, mai ales, despre cine ești, identitatea ta. Înseamnă să ai alte repere, să te vezi cu alți ochi, să îi vezi pe alții într-o lumină nouă, să te uiți la lucruri diferit. IarContinuă lectura „Procrastinez, deci exist”

Frica și încrederea în sine

Când am făcut prima oară, în cadrul unui team building, rapel (coborâre cu coarda de pe o stâncă abruptă), în condiții de siguranță totală și însoțită de un cățărător profesionist, mi-a fost așa de frică, că tremuram toată. Pe la mijlocul traseului, m-am oprit și i-am spus acestuia că mi-e frică tare și că m-amContinuă lectura „Frica și încrederea în sine”

Forța psihică, echilibrul emoțional și imunitatea

Acum nici o lună viața noastră arăta altfel. Ne adaptăm din mers unei realități care a venit peste noi cu o forță copleșitoare.  Mai presus de pericolele economice, importante și deloc de neglijat, este amenințată însăși viața. A noastră și a celor dragi. Este o chestiune de supraviețuire. Pentru cei mai mulți dintre noi, stilulContinuă lectura „Forța psihică, echilibrul emoțional și imunitatea”

Lucratul acasă și cum evităm pericolul demotivării

Trucuri de automotivare când lucrăm acasă Zilele acestea se vorbește mult despre lucratul de acasă, unii sunt încântați, alții dimpotrivă. Vrem, nu vrem, mulți dintre noi suntem nevoiți să ne adaptăm acestui stil de muncă. Deși mai jos sunt și câteva recomandări legate de interacțiuni în afara casei, acestea nu se potrivesc pentru vremurile actuale,Continuă lectura „Lucratul acasă și cum evităm pericolul demotivării”

Ești unde îți dorești să fii?

Timp de citire = 8 minute O floare care nu înfloreşte are ceva trist. Nu îşi împlineşte fix menirea ei. Câtă bucurie însă atunci când e pe cale să înflorească, cât suspans în pregătire, înmugurire şi apoi momentul culminant când frumuseţea se răspândeşte împrejur. Unul dintre momentele din adolescenţa mea pe care mi le amintescContinuă lectura „Ești unde îți dorești să fii?”

Insomniacii

Insomniacii, triunghiul lui Karpman sau, pur şi simplu, viaţa? Insomniacii este unul dintre spectacolele mele preferate, care se joacă la Teatrul de Artă București. Se joacă de ani buni, în ultima vreme cu casa închisă, iar pe 23 iunie este ultima reprezentație din această stagiune. Pentru unii este o comedie la care sigur râzi înContinuă lectura „Insomniacii”

AD ASTRA

Ad Astra este un film despre căutările imposibile ale unor suflete prea rănite ca să mai găsească sensul în existența imediată și care își găsesc refugiul în lumile îndepărtate. Ideale? Este poate căutarea unor promisiuni mai bune decât aici. Este un film despre însingurare și înstrăinare, rigiditate, absență din propria existență, deconectare de sine șiContinuă lectura „AD ASTRA”

Phantom Thread

Phantom Thread este un film profund despre foarte multe lucruri, dar în primul rând, despre îmbrățișarea vulnerabilității. Este, de asemenea, un film despre perfecționism și control, relații, egocentrism și teama de respingere. Este vorba despre lucrul conștient în doi, despre iubirea și înțelegerea care pot vindeca (cu un pret mare! în cazul de față, înContinuă lectura „Phantom Thread”